Mircea Kivu, sociolog: „Nu poţi fi cu adevǎrat fericit dacǎ eşti înconjurat de mizerie“

Kivu1

Text: Loreta Budin

Foto: Dorin Moldoveanu

 

Sociologul Mircea Kivu s-a mutat în Drumul Taberei când avea 12 ani și a copilărit printre blocuri. Se simte legat de valorile și de preocupările oamenilor din cartier – de aceea a acceptat, cu amabilitate, să ne împărtășească opiniile sale în legătură cu inițiativele civice care vor să aducă o schimbare. 

Intro:

„Troleibuzele întorceau la staţia Drumul Taberei 34, complexul Favorit tocmai se construia, pe locul actualului parc, fǎceau instrucţie soldaţii, ciobanii din Domneşti veneau uneori cu oile în faţa blocului meu, pe strada Compozitorilor, actuala 1 Mai“, își amintește Mircea Kivu. În zilele de după revoluție, pe când își plimba câinele, era cât pe-aci să fie împușcat din tancul care apăra clădirea Telefoanelor. A „trădat“ cartierul în urmă cu 15 ani, pentru că nu mai suporta să piardă zilnic o oră ca să treacă de intersecția de la Răzoare. „Mǎ întorc destul de des, ca asasinul la locul crimei. Astea sunt motivele pentru care mǎ simt parte a nucleelor cetǎţeneşti “, punctează domnia sa.

Rep.: De ce e nevoie de acele grupuri care încearcă să forțeze mâna autorităților pentru a obține rezolvarea unor probleme firești?

Micile, dar vioaiele organizaţii de cartier sunt dovada faptului cǎ nişte oameni au devenit conştienţi de douǎ lucruri, şi anume: unu, cǎ, dacǎ vrei sǎ se schimbe ceva, trebuie sǎ faci ceva; doi, cǎ de unul singur nu o sǎ reuşeşti. De îndatǎ ce au înţeles lucrurile astea, oamenii au devenit cetǎţeni. Dupǎ mine, genul ǎsta de iniţiative reprezintǎ adevǎrata societate civilǎ, şi nu organizaţiile înfiinţate şi finanţate ca „pui“ ai societǎţii civile occidentale (au fost bune şi astea, ca ferment, la începuturile democraţiei).

Rep: Există voci care susțin că astfel de inițiative nu au șanse de reușită, atâta timp cât nu există o masă critică de susținători. Ce părere aveți?

E perfect adevǎrat. Autoritǎțile nu se sperie de douǎ-trei gospodine mai agitate. Numai cǎ cele douǎ-trei gospodine pot sǎ discute cu alte douǎ-trei, care au prieteni şi soţi, şi tot aşa. Ştiu, acest proces de difuziune nu se produce uşor. Te izbeşti de multǎ inerţie, de scepticism, de „ce putem face noi, ǎştia mici?“. Dar, când devin numeroși cei care înţeleg cǎ, dacǎ ei nu fac nimic, e sigur cǎ nici n-o sǎ se întâmple nimic, pe când dacǎ fac ceva, existǎ o şansǎ pentru schimbare, atunci apare masa criticǎ. Odatǎ cu ea, teama politicienilor – pentru cǎ, în realitate, s-a vǎzut cǎ ei sunt extrem de fricoşi. Şi mai e ceva: atunci când existǎ masǎ criticǎ, apare şi puterea exemplului. O reuşitǎ produce iniţiative în lanţ, şi procesul devine de nestǎpânit.

Rep: Credeți că grupurile cetățenești de acest tip pot reforma societatea în care trăim? 

Dacǎ ele nu, atunci cine? Partidele nu vor. Aşa-zisele elite nu pot. Eu cred cǎ, în primǎ instanţǎ, grupurile cetǎteneşti vor dovedi – au şi dovedit – cǎ se pot obţine schimbǎri, chiar mici, dacǎ oamenii se mobilizeazǎ. Apoi, vor începe sǎ se coordoneze între ele, sǎ se susţinǎ reciproc. Dupǎ care vor produce mici partide locale – de ce ne-am luptat sǎ schimbǎm Legea partidelor? cu şanse mari sǎ controleze mǎcar parţial administraţia localǎ. Chiar dacǎ nu vor reuşi sǎ formeze majoritǎţi şi sǎ numeascǎ primari, partidele „mari“ vor fi nevoite sǎ-şi ajusteze agenda la nevoile cetǎţeanului. Or, agenda politicǎ croitǎ dupǎ nevoile cetǎţeanului înseamnǎ reformǎ.

Rep: Se vorbește adesea despre neimplicare – despre faptul că românii vor o schimbare, cu condiția s-o facă altcineva. Cum poate fi depășită această mentalitate? 

E mare tentaţia sǎ-ţi rezolvi problema personalǎ (o slujbǎ bunǎ, o afacere profitabilǎ), cu alte cuvinte, sǎ-ţi creezi micul spaţiu de confort personal şi sǎ nu te mai intereseze ce e în jur. Numai cǎ, la un moment dat, îţi dai seama cǎ, oricât de înalte ar fi zidurile cu care te înconjori, nu poţi fi cu adevǎrat fericit dacǎ eşti înconjurat de mizerie. Şi atunci, te decizi sǎ te implici. Din fericire, odatǎ cu schimbarea de generaţii – căci a ajuns la maturitate generaţia celor care n-au respirat aerul viciat al comunismului – vǎd în jurul meu tot mai mulţi oameni care sunt hotǎrâţi sǎ se batǎ ca sǎ trǎiascǎ într-o atmosferǎ respirabilǎ. I-am vǎzut în iarna geroasǎ din 2012; apoi, în alegerile locale din Bucureşti, în acelaşi an; apoi, în protestele pentru Roşia Montanǎ. Şi îi vǎd zi de zi la Favorit, pe aleea Callatis, Prelungirea Ghencea, Orizont, Parcul Circului, aleea Luncşoara, Parcul IOR, în tot mai multe locuri. Şi îi vǎd cǎ nu se potolesc. În ţarǎ colcǎie nevoia de schimbare. Totul e ca oamenii ǎştia tineri, frumoşi şi entuziaşti sǎ nu se dezamǎgeascǎ, sǎ nu dezamǎgeascǎ. E momentul lor, şi trebuie fructificat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s